VICTORIE! Gata cu INTERNSHIP-urile NEPLĂTITE!

O cauză pentru care militam de multă vreme: abolirea internship-urilor neplătite a fost rezolvată, pentru că, în sfârșit, statul a reglementat această formă de muncă la negru pe care cei mai mulți tineri sunt nevoiți să o facă, mai ales dacă vor să obțină un job în domenii dezirabile precum publicitatea, marketing-ul, mass-media și Relațiile Publice.
Astfel că în curând anunțurile de pseudo-angajare nu se vor mai termina sec prin sintagma „internship neplătit cu posibilitate de angajare la finalul stagiului de 3 luni”, căci potrivit site-ului AvocatNet, instituțiile care doresc să „angajeze” interni vor avea nevoie de un contract scris între părți, care prevede perioada maximă pe care se poate întinde stagiul de internship, numărul maxim de ore și, cel mai important, salariul internului!
Iată așadar câteva dintre prevederile legale de care trebuie să ținem cont:
Legea va introduce astfel în domeniul raporturilor de muncă contractul de internship, prin intermediul căruia o persoană fizică (intern) se pregătește profesional și lucrează la o firmă sau la instituție/ autoritate publică (organizație gazdă), în schimbul unei indemnizații lunare de internship de cel puțin 50% din salariul minim brut (reamintim că, în 2018, salariul minim e de 1.900 de lei), proporțional cu numărul de ore de activitate desfășurată.
Internii nu vor putea munci mai mult de 720 de ore șase luni consecutive, adică nu mai mult de șase ore pe zi, în cazul în care contractul se întinde pe perioada maximă prevăzută de lege de 6 luni, spun cei de la AvocatNet.

Același intern va putea face mai multe stagii de internshipla aceeași organizație gazdă, dar numai dacă e vorba de programe de internship diferite, iar durata cumulată a acestora nu va putea depăși șase luni.

Foto: Ovidiu Ghinea

Dacă angajatorul va dori să lucreze în continuare cu internul, acesta va trebui să-i facă un contract de muncă. Iar dacă încheie cu acesta un contract în următoarele 60 de zile de la momentul când a expirat contractul de internship, firma va putea cere de la stat o primă de aproximativ 1.000 de euro pentru internul angajat, menționează AvocatNet.

E un pas important spre responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a internilor!

În final, am să las un fragment scris de mine în 2015 cu privire la acest subiect:

Când eram în anul 2 de facultate, o persoană cu peste 18 ani de experiență în resurse umane, care lucra într-o agenție de publicitate foarte mare din România, a venit să vorbească studenților despre viața de publicitar. Am ascultat-o cu atenție, iar la sfârșitul prelegerii, am ridicat mâna și am întrebat-o:

Cum o agenție de publicitate de o asemenea talie, cu premii la festivaluri naționale și internaționale, având atâția clienți mari, practică internshipurile neplătite?

Tăcu o clipă, pesemne că nu se aștepta la o asemenea întrebare, și-mi răspunde:

Să știi că un intern reprezintă o cheltuială și pentru o companie. El stă pe un spațiu de X metri pătrați înmulțit cu X euro chiria, lucrează pe un calculator cu licențe pentru programe, folosește consumabile precum cafea, apă, iar ceilalți angajați nu sunt plătiți în plus pentru a-l învăța pe intern…

Nu-mi aduc aminte dacă i-am spus că internship-ul pentru o companie, în cele mai multe cazuri, este practicat pentru că angajații nu fac față volumului de muncă, și că acesta nu reprezintă tocmai un act de milostenie corporatistă.

Personal, am făcut voluntariat, destul, însă beneficiile sunt nepecuniare, iar condițiile sunt altele, însă niciodată nu am fost de acord cu modul în care angajatorii speculează dorința tinerilor aflați la început de drum, folosindu-se de sintagma-refren „internship de 3 luni, neplătit, cu posibilitate de angajare”.

E paradoxal să aduci bani de acasă ca să muncești și să-ți cumperi abonament de transport, iar când vine pauza de prânz, în care colegii își comandă mâncare, tu să mănânci sandvișuri lângă ei, încercând să te integrezi în colectiv și să te raliezi la cultura organizațională. 5 zile pe săptămână. 21 de zile pe lună. 3 luni de zile, timp în care tu speri că supliciul se va finaliza cu o propunere de angajare. Însă viitorul e întotdeauna incert și, în cele din urmă, se dovedește sumbru, moment în care afli că sfârșitul unui internship neplătit, de cele mai multe ori, reprezintă începutul unui alt internship. Unii tineri o duc așa și 6 luni de zile, alții fac și un an de zile genul acesta de compromis.

Pentru că legea permite, iar societatea tolerează.

Când vine vorba despre calitatea experienței dobândite, în majoritatea cazurilor internii nu învață mare lucru, pentru că li se dau de făcut niște task-uri pe care angajații nu vor să le facă, iar munca presupune, în mare parte, întocmirea unor sheet-uri.

De cealaltă parte, nu contest că tinerii sunt insuficient pregătiți, că de cele mai multe ori sunt iresponsabili și imaturi, însă nu toți sunt așa, iar integrarea lor pe piața muncii ar trebui să fie responsabilitatea tuturor: a angajatorilor, a universităților, a ong-urilor etc.

Altfel, dragi angajatori, s-ar putea să nu mai rămână nimeni pe aici să vă plătească pensiile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *