Despre Referendum

Doamne, cât de revoltătoare mi se par luptele astea interne! Când mațele a milioane de copii chiorăie în fiecare seară, când alte milioane se duc la WC-ul din fundul curții, când apa curentă e un lux pentru multe gospodării, când România se clasează pe locul întâi în privința mamelor minore, când metodele contraceptive sunt slab cunoscute, iar femeile sunt abuzate în căsnicie, când sistemul medical geme de durere în lipsa condițiilor salubre și a medicamentelor, căsătoria dintre un bărbat și o femeie devine brusc principala preocupare a țării ăsteia…

Asta nu e altceva decât un nor de fum aruncat în ochii românilor. Da, în ochii acelora care se luptă cu sărăcia în fiecare zi. Însă nu trebuie să îi condamnăm pe acești oameni, este dovedit științific că mâncarea precară scade performanța creierului.

Acești oameni se confruntă pur și simplu cu o altă realitate, au un trai foarte simplu, iar căsătoria și familia sunt teme la care ei reacționează. Pentru că le înțeleg. La sat, și chiar și în orașele mici, trebuie să te căsătorești și să faci copii cât mai curând și orice abatere de la această regulă atrage după sine stigmatizare.

Că românii sunt homofobi se știe, pentru că în general ți-e teamă de orice nu cunoști. Iar la sat oamenii nu prea își permit să se declare homosexuali, că te știe tot satul și „râde lumea de tine”. E ușor să stigmatizezi când noțiunea e abstractă, mai greu e când deja ai în fața ta un exponent al unei categorii, cu care să interacționezi. Vei vedea atunci că acel individ e inofensiv și că dincolo de aspectele intime, care-l privesc, se confruntă cu aceleași nevoi ca orice alt individ.

Văd zilele acestea campanii de comunicare intense și de-o parte și de alta a „familiei”, dar nu văd un dialog. Fiecare cu bula lui, persistând în propria-i poveste. Schimbările de mentalitate nu se fac așa, ele durează mult timp și necesită implicarea multor resurse. Uite, vă dau un exemplu, când eram în liceu am fost într-o tabără alături de niște voluntari și am făcut un exercițiu care se cheamă „Biblioteca Vie”, adică un workshop în care puteai sta de vorbă cu persoane reprezentând niște categorii de persoane marginalizate (foști deținuți, mame singure, copii provenind din familii dezbinate și chiar homosexuali). Puteai vorbi cu ei câteva minute și-i puteai întreba ce doreai tu, ca să-ți învingi stereotipurile despre acele persoane. Sunt multe ONG-uri care fac astfel de acțiuni și poate ar fi bine să meargă mai mulți oameni la acele proiecte. Dacă vreți într-adevăr să creșteți toleranța, poate ar trebui să vorbiți pe limba celor pe care-i vizați. Să mergeți la țară, să stați de vorbă cu acești oameni, să-i ascultați și să vedeți care sunt fricile lor și mai apoi să începeți să postați pe Facebook.

Dacă vreți într-adevăr o schimbare, uitați-vă la liderii de opinie ai acestor oameni. Majoritatea se uită la televizor, de acolo își formează opiniile, însă nici televiziunile nu vin cu un set de valori disonante pentru acești indivizi, ele potențează ceea ce există deja. Iar românii au crescut cu basme în care prințesele se căsătoresc cu prinți călare pe cai albi, chiar dacă în epilog aceștia se îmbată și le bat pe prințese.

Eu nu am mers la referedum pentru a legitima o cheltuială inutilă. România are multe de făcut și ar trebui să înceapă cu sănătatea, educația și eradicarea sărăciei. Restul se vor rezolva de la sine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *