Poemovid, poezii din timpul pandemiei: Pantofii

Vreau să-mi cumpăr o pereche de încălțăminte.
Niște balerini, ca un statament că pot să umblu, fără restricții, că pot să merg fără să dau explicații de unde vin la ora asta!

Era în Domișoara Christina, de Mircea Eliade, o sintagmă de care-mi aduc aminte. Spunea „vă rugăm pășiți cu toată talpa pe coridor”, ca să fie siguri că nu e fantoma noaptea prin casă.

Am avut un sentiment straniu în toată perioada asta, un soi de priveghi, respiram fără să deranjez, mai timid, șopteam uneori la telefon, râdeam cumpătat, de parcă ar fi fost un doliu național pe care să-l țin. Așa am resimțit eu toată perioada asta, ca una în care n-ai voie să deranjezi. autoritățile. guvernul. că nu se pot concentra la treburile țării și supără pe tine și-ți mai dau o lună de penitență.

Așa că vreau să umblu, în pantofi noi. Și să pășesc cu toată talpa pe șoselele dezinfectate cu furtunul.

Poemovid

8 mai 2020

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *